Harti

Principalele tipuri de sol

                                              Figură 1. Harta solurilor (foaia Iaşi, scara 1:200000)

Solurile identificate pe raza teritorilui comunei Dagâţa s-au format sub influenţa condiţiilor naturale ale unui climat continental est european, reprezentat prin: temperatura medie anuală între 8-9°C (local 8.3°C), a precipitaţiilor anuale între 500-600 mm (local 531 mm) şi în condiţiile unei zone de vegetaţie forestiere, la limita între subzona pădurilor de amestec (fag şi gorun) şi subzona pădurilor de gorun. Relieful este foarte puternic fragmentat în care distingem relieful structural, sculptural şi acumlativ. Roca de solidificare fiind reprezentată în general prin marne argiloase, argile marnoase, alternanţe de marne cu nisipuri şi luturi loessoide.

În cadrul teritoriului comunei Dagăţa s-au identificat soluri din clasa protisoluri, clasa luvisoluri şi clasa cernisoluri. În cazul tipurilor şi subtipurilor de sol se pot delimita variaţii, familii şi specii de soluri în funcţie de criterii specifice (nivel de apreciere a carbonaţilor de calciu, gradul de eroziune, gelizare sau pseudogleizare, natura rocii de solificare, textura de suprafaţă şi în orizontul următor).

În aceste condiţii naturale au luat naştere solurile de pe raza teritoriului comunei Dagâţa, având ca tip genetic reprezentativ luvosolul, care sub influenţa factorilor exogeni a suferit diferite procese de pedogeneză.

În conditiile fitoclimatice de pădure ale zonei din care face parte teritoriul comunei Dagata, tipurile de sol reprezentative sunt luvosoluri tipice sau luvosoluri stagnice, acesea au cea mai mare pondere în cadrul teritoriului, luvisolurile tipice având 13.86 km² iar luvisolurile stagnice au 5.1 km². Tot din aceiaşi clasă fac parte şi luvisolul erodat prezent în partea centrală a teritoriului pe o suprafaţă de 2.21 km², luvosolul stagnic-albic cu 0.43 km² prezent în estul teritoriului.

Cea mai mică pondere o ocupă cernisolurile, faeziomul cambic-greic având suprafaţa de 2.17 km² iar faeziomul greic-erodat suprafaţa de 0.07 km². Aceste soluri se găsesc în partea de sud a teritoriului la baza versantului.

Harta pantelor

                                              Figură 1. Harta pantelor (după harta topogafică la scara 1:25.000)

Înclinarea terenului este detreminată de morfostructură, asupra căreia au acţionat factorii de morfogeneză.

Panta cea mai mare se întâlneşte pe versanţii deluviali cu intense procese de modelare, cum ar fi în dealurile Pârloagei cu 20-25%, dealul Lacul Porcului cu 15-20% şi dealul Boiştei, aici este şi valoarea maximă de peste 25%.

Versanţii scurţi cu pantă neuniformă ondulată se întâlnesc pe dealul Tarniţa, cu o lungime de 400 m, având o pantă de 15-20%, coasta Bălăuşeşti, cu lungimea de 500-400 m, are o înclinaţie de 13-20%. Înclinarea cea mai mică se înregistrează în lungul pârâurilor Gârbovâţ şi Prislop cu 1-3%.

Orientarea versantilor

                                  Figură 1. Orientarea versantilor (după harta topogafică la scara 1:25.000)

          Orientarea  versanţilor este influenţată de evoluţia reţelei hidrografice. Versanţii cu expoziţie vestică, sud-vestică, estică şi sud-estică au cea mai mare frecvenţă, respactiv versanţii cu expoziţie vestică se întâlnesc pe o suprafaţă de 6.17 km², versanţii cu expoziţie sud-vestică pe 7.10 km², cei cu expoziţie estică pe 6.30 km² iar cei cu expoziţie sud-estică 5.73 km².

Sunt versanţi sculpturali, slab înclinaţi, cu pantă ce variază între 5-12% şi substrat litologic reprezentat prin material loessoid sau marne argiloase. Aceşti versanţi se întâlnesc pe dealul Iuraşcului, dealul Şunţurilor, dealul Tarniţa, dealul Tansa.