duminică, 19 ianuarie 2014
Principalele tipuri de sol
Figură 1. Harta solurilor (foaia Iaşi, scara
1:200000)
Solurile identificate pe raza teritorilui comunei Dagâţa
s-au format sub influenţa condiţiilor naturale ale unui climat continental est
european, reprezentat prin: temperatura medie anuală între 8-9°C (local 8.3°C),
a precipitaţiilor anuale între 500-600 mm (local 531 mm) şi în condiţiile unei
zone de vegetaţie forestiere, la limita între subzona pădurilor de amestec (fag
şi gorun) şi subzona pădurilor de gorun. Relieful este foarte puternic
fragmentat în care distingem relieful structural, sculptural şi acumlativ. Roca
de solidificare fiind reprezentată în general prin marne argiloase, argile
marnoase, alternanţe de marne cu nisipuri şi luturi loessoide.
În cadrul teritoriului comunei Dagăţa s-au identificat
soluri din clasa protisoluri, clasa luvisoluri şi clasa cernisoluri. În cazul
tipurilor şi subtipurilor de sol se pot delimita variaţii, familii şi specii de
soluri în funcţie de criterii specifice (nivel de apreciere a carbonaţilor de
calciu, gradul de eroziune, gelizare sau pseudogleizare, natura rocii de
solificare, textura de suprafaţă şi în orizontul următor).
În aceste condiţii naturale au luat naştere solurile de
pe raza teritoriului comunei Dagâţa, având ca tip genetic reprezentativ
luvosolul, care sub influenţa factorilor exogeni a suferit diferite procese de
pedogeneză.
În
conditiile fitoclimatice de pădure ale zonei din care face parte teritoriul
comunei Dagata, tipurile de sol reprezentative sunt luvosoluri tipice sau
luvosoluri stagnice, acesea au cea mai mare pondere în cadrul teritoriului,
luvisolurile tipice având 13.86 km² iar luvisolurile stagnice au 5.1 km². Tot
din aceiaşi clasă fac parte şi luvisolul erodat prezent în partea
centrală a teritoriului pe o suprafaţă de 2.21 km², luvosolul stagnic-albic cu
0.43 km² prezent în estul teritoriului.
Cea mai mică pondere o ocupă cernisolurile, faeziomul
cambic-greic având suprafaţa de 2.17 km² iar faeziomul greic-erodat suprafaţa
de 0.07 km². Aceste soluri se găsesc în partea de sud a teritoriului la baza
versantului.
Harta pantelor
Înclinarea terenului este detreminată de morfostructură, asupra căreia au
acţionat factorii de morfogeneză.
Panta cea mai mare se întâlneşte pe versanţii deluviali
cu intense procese de modelare, cum ar fi în dealurile Pârloagei cu 20-25%,
dealul Lacul Porcului cu 15-20% şi dealul Boiştei, aici este şi valoarea maximă
de peste 25%.
Versanţii
scurţi cu pantă neuniformă ondulată se întâlnesc pe dealul Tarniţa, cu o
lungime de 400 m, având o pantă de 15-20%, coasta Bălăuşeşti, cu lungimea de
500-400 m, are o înclinaţie de 13-20%. Înclinarea cea mai mică se înregistrează
în lungul pârâurilor Gârbovâţ şi Prislop cu 1-3%.
Orientarea versantilor
Figură 1. Orientarea versantilor (după harta topogafică la
scara 1:25.000)
Orientarea versanţilor este influenţată de evoluţia reţelei hidrografice. Versanţii cu expoziţie vestică, sud-vestică, estică şi sud-estică au cea mai mare frecvenţă, respactiv versanţii cu expoziţie vestică se întâlnesc pe o suprafaţă de 6.17 km², versanţii cu expoziţie sud-vestică pe 7.10 km², cei cu expoziţie estică pe 6.30 km² iar cei cu expoziţie sud-estică 5.73 km².
Sunt
versanţi sculpturali, slab înclinaţi, cu pantă ce variază între 5-12% şi
substrat litologic reprezentat prin material loessoid sau marne argiloase.
Aceşti versanţi se întâlnesc pe dealul Iuraşcului, dealul Şunţurilor, dealul
Tarniţa, dealul Tansa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)